"Adevărul este că felul în care ne văd ceilalți oameni nu este despre noi - este vorba despre ei și despre propriile lor lupte, nesiguranțe și limitări. Nu este sănătos să permiteți ca judecata lor să devină adevărul vostru!”, Daniell Koepke

Nicio știință nu a ajuns încă la deținerea adevarului complet și probabil nici nu se va întâmpla curând acest lucru, deci ce factori determină definirea a ceva ca fiind ”știință” sau ”pseudo- știință”?

Cum știi că adevărul tău este singurul real, valabil și eventual complet? Care sunt factorii care despart ”știința” de “pseudo-stiinta”?
Plecând de la premisa că ”știința” demonstrează ceva pe baza unor experimente - incomplete până la momentul prezent - iar “pseudo-știința” face exact același lucru, atunci ce anume face diferența? Și, dacă tot ne bazăm pe lucruri demonstrate “științific”, cum putem demonstra inversul, respectiv că o anumită abordare nu este “știință”? Poți tu, cel care iei ca un copil răsfățat munca asiduă a cercetătorilor și o împarți după bunul tău plac în “știință” și “pseudo-știință” să demonstrezi știintific această împărțire?

”Când apare un adevărat geniu în lume, poţi să-l recunoşti după acest semn: toţi ignoranţii se unesc împotriva lui.”, spunea Jonathan Swift. Oricând poți alege de care parte a baricadei îți propui să te situezi! A arunca anatema asupra a ceea ce nu cunoști, nu ai experimentat și este diferit de experiența ta de până acum, este doar o dovadă despre superficialitatea, ignoranța și incapacitatea ta de a da drumul la “osul” deja cunoscut și experimentat ani buni!

Pentru că, omule, ieșirea din zona de confort te sperie, ieșirea din cunoscut și trecerea măcar parțial în altceva diferit pentru tine, înseamnă să înveți ceva nou și probabil te simti ca la școală când ți-ai fi dorit să rămai doar într-o veșnică recreație! Este o reacție umană, firească, care vine, zice Freud – părintele psihanalizei și prima persoană care a studiat functionalitatea psihicului uman! – din tendinta psihicului de a conserva lucrurile, energia, respectiv de a liniștii instinctul de supraviețuire.
Da, probabil vei spune că Freud nu le știa nici el pe toate, a avut și el o viață personală ”zbuciumată”, probabil îi vei găsi și lui hibe (asta e forma ta de apărare!), dar măcar el a ales să muncească, sa cerceteze, să investească timp și energie din viața lui pentru a ajunge la niște teorii care – îți place sau nu – se cam verifică! În timp ce tu, “științificul perfect” doar ai ales să crezi că primul lucru învățat în viața ta este bătut în cuie și renunți la a rămâne flexibil, la a da o șansă și lucrurilor încă neexplorate de tine, ai ales să renunți la creșterea ta!

Noi aceștia, psihologii “științifici”, știm deja că psihicul nostru funcționează pe principiul oglindirii, respectiv ceea ce vedem în alții, vedem pentru că este în noi! Ceea ce ne sperie la alții, nu este decât îngrijorarea și neacceptarea faptului că suntem deja și noi așa într-o măsură sau alta, la nivel de gândire și/sau comportament, dar ne este frică să ne acceptăm așa cum suntem sau să nu fim judecați și eliminați din grupul X, Y sau Z. Nu de alta, dar știm deja cu câtă vehemență ne luptăm să-i eliminăm noi pe cei care ne oglindesc, deci da, ne este frică că și ei o pot face cu noi!

Voltaire afirma: ”Mare ignorant trebuie să fie omul care dă răspuns la toate problemele!” A pretinde că știi totul, că tu deții adevărul absolut și ceilalți sunt ”pseudo-ceva” (adică doar diferiți de tine!), înseamnă de fapt să nu știi mai nimic! Deoarece, cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama cât de multe mai ai de învățat! Dar pentru asta este nevoie să vrei să înveți și altceva!

Dacă ai un pahar plin cu apă și vrei să adaugi zeamă de lămâie și puțină miere pentru a-ți face o limonadă, sper omule, că-ți este evident că e nevoie să mai arunci din apa pentru avea loc toate noile ingrediente!? Tot așa avem de făcut în viață și cu “eu știu”, pentru că, atunci când ai afirmat asta din toată ființa ta, ai afirmat că ”paharul” tău este deja plin și nu mai este loc pentru altceva! Fă loc în ceea ce ai acumulat, în ceea ce crezi că “știi”, curăță ”păianjenii”, șterge ”praful” și accesează curiozitatea copilului interior de a învăța lucruri noi, de a explora, de a lua în considerare că nu ai cum să știi tot, că nimeni nu deține adevărul absolut și că viața și “stiinta” pe care te bazezi acum sunt mult mai mult de atât! Dă-ți voie să evoluezi!

”Pentru a putea începe să înveţi orice, trebuie să laşi la o parte siguranţa pe care ţi-o dă ignoranţa.”, Richard Bach